marți, 24 februarie 2015

Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke - un fel de început

Acum ceva vreme am fost sunată de curierul de la Cargus şi anunţată că am ''ceva'' de la Bucureşti. M-am gândit ce-aş putea avea, dar nu-mi venea absolut nimic în minte. Până la urmă a venit, etc, etc, şi când am deschis pachetul mare mi-a fost surpriza. În pachet era un tricou şi un CD, ambele legate de romanul ''Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke'' ce a apărut pe data de 11 februarie la editura Corint Junior (fac această paranteză pentru a le mulţumi celor de la editură pentru tricou şi CD, chiar nu mă aşteptam). Pentru al doilea premiu surpriză din partea editurii trebuie să scriu un început al cărţii cu ajutorul pozelor de pe CD. 

Aşa că, mă aflu în acest moment pe scaunul meu nu prea confortabil în încercarea de a reuşi ceva. Eu una sper să iasă ceva bine, sau dacă nu măcar puţin bine, deşi mă cam îndoiesc.




 '' Sal,


De fapt şi de drept, mă numesc Margaret, dar prefer să mi se spună Cuckoo (Ţăcănita) din diverse motive. În primul rând, am auzit că numele îţi reflectă foarte mult personalitatea, iar Cuckoo mi se potriveşte ca o mănuşă. În al doilea rând, acest nume nu numai că-mi refletă personalitatea, dar mă defineşte cum nici un alt nume nu ar putea face.

Am fost internată timp de zece zile într-o secţie de psihiatrie (pentru că am avut probleme mintale şi probabil încă am). Am făcut foarte multe chestii acolo, iar cel mai mult m-am gândit şi am realizat anumite chestii, pe care Margaret nu le-ar fi putut realiza, dar, în schimb, Cuckoo da. De când am ieşit din acel loc, cu un alt nume şi cu o altă gândire, am început să văd lucrurile sub o altă formă. Ceea ce m-a făcut să realizez că o plac mult mai mult pe Cuckoo decât pe Margaret.

Sunt o persoană foarte hotărâtă şi sinceră, nu-mi place minciuna şi spun mereu totul pe faţă, fără intenţia de a jigni pe cineva (deşi, credeţi-mă, mulţi se simt jigniţi.) Îmi place să citesc, dar nu-mi plac sfârşiturile. Întotdeauna par atât de...finale! Mă pricep şi la ilustaţii, mereu mi-au plăcut şi m-au fascinat.

De când am fost externată din secţia de psihiatrie, am luat-o de la capăt. De la zero. Am început să-mi scriu singură povestea şi s-o fac aşa cum vreau. Mi-am făcut un jurnal intim, ca orice altă adolescentă. Numai că jurnalul meu nu va fi ca celelalte. Va fi total diferit şi mult mai ciudat. O să fiu aici în permanenţă şi o să aflaţi multe chestii despre mine şi personalitatea mea pe parcurs. Acum doresc să vă las cu o idee despre mine, şi înainte să-mi închei prima pagină vreau să vă atenţionez că nu sunt tocmai sănătoasă, să zicem, şi că lumea mea o întrece cu mult pe a voastră.

Pupici, inimioare roz cu sclipici şi toate celelalte chestii pe care le spun fetele întregi la cap!''


 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu