vineri, 10 aprilie 2015

Despre mine

Salutare! 

După cum v-am spus şi pe pagină, m-am gândit să vă spun câteva chestii despre mine şi să fac o scurtă prezentare a personalităţii mele, pentru ca voi să mă cunoaşteţi cât de cât şi să ştiţi pe-al cui blog îl colindaţi.

Am primit câteva întrebări de la o fată, Mihaela, şi voi răspunde la ele mai întâi, după care voi mai adăuga unele chestii despre mine care nu se află în răspunsurile întrebărilor. 


Câţi ani ai?
Poate o să sune ciudat, dar am doar 14 ani. La vară o să fac 15 şi aşa mai departe. Ştiu că probabil mulţi care mă urmăresc credeau că am o altă vârstă, deoarece mi s-a întâmplat de multe ori. Am cunoscut diferite persoane de-a lungul timpului în intermediul online şi mi s-a spus că din comportamentul meu nu reiese că am vârsta pe care o am, ci una mult mai înaintată. Ştiu că multă lume judecă după vârstă, dar sper să nu mă judece şi pe mine pentru vârsta mea, iar dacă o fac, nu-mi pasă. După mine vârsta nu-ţi spune mentalitatea cuiva sau capacitatea. Mie una mi se pare că vârsta este doar un număr care nu defineşte persoana. O persoană se defineşte prin faptele sale şi prin vorbele sale, nici de cum prin vârstă. Nu ştiu ce vârstă credeaţi că am, dar în realitate sunt doar o puştoaică de 14 ani. 



Care este cartea ta preferată? 
Nu am o carte preferată, deoarece mă îndrăgostesc de fiecare carte în parte. Fiecare îşi lasă amprenta într-un mod sau altul şi nu pot spune că am o anumită carte preferată. Daarrr, de obicei, cartea mea preferată este ultima pe care o citesc. Rar mi se întâmplă ca o anumită carte să-mi placă enorm de mult încât să rămână preferata mea o vreme. Un exemplu bun: Provocarea de Simona Stoica. Cărţile alea sunt geniale, mă jur! 


De unde eşti? 
Sunt o mică rândunică din Moldova, mai exact din Bacău. Îmi fac veacul printr-o comună din Judeţ, dar mai dau din când în când şi pe la oraş.


Ce crezi despre educaţia din ziua de azi?
Dacă te referi la educaţia dată de şcoli, nu mi se pare una destul de bună şi potrivită pentru un copil. Nu ştiu dacă educaţia din şcoli a fost vreodată potrivită. Eu una am nişte profesori buni şi înţelegător, dar desigur, am şi excepţii care mi-ar pune absent şi dacă aş fi într-un coşciug sau pe patul de spital. Atitudinea profesorilor faţă de elevi mi se pare deplasată, deoarece profesorii se coboară la mentalitatea unor copii care, poate, nu au primit o educaţie cum se cuvine de la părinţi şi vin la şcoală să primească şi ei o educaţie, dacă tot nu au cei ''7 ani de acasă''. În majoritatea cazurilor copii sunt batjocoriţi la şcoală şi cel mai crud lucru este că profesorii sunt cei care îşi bat joc de copii în ultimul hal. Asta mie nu mi se pare o educaţie bună. Nici măcar nu e educaţie.
Sunt şi exepţii, desigur, dar asta se întâmplă în majoritatea şcolilor, iar dacă tu, cel care citeşte, nu ai văzut aşa ceva în şcoala ta eşti pe drumul cel bun.

Dacă vorbim de educaţia dată de părinţi copiilor, nici aia, în majoritatea cazurilor nu e bună. Cunosc persoane care au copii mici şi sunt nişte părinţi iubitori, dar cunosc şi persoane care se află de partea cealaltă a liniei.
Eu am avut norocul de a fi crescută de mama şi tata în modul în care au fost crescuţi şi ei. M-au învăţat de mică că viaţa este grea şi că trebuie să muncesc pentru absolut orice, pentru că nu-mi dă nimeni nimic pe tavă. 
Dar acum, în zilele noastre, le trânteşti copiilor tableta în braţe sau îi pui într-un scaun în faţa calculatorului şi le cumperi Iphone-uri, ca să scapi de ei să-ţi vezi tu de treaba ta; după care te întrebi de ce copilul tău are nevoie de ochelari, de ce fiica ta ajunge piţipoanca şcolii sau de ce fiul tău se droghează. Pe vremea asta puţini copii mai ştiu ce e aia joacă în ţărână. 


Dacă ai început să citeşti o carte care nu ţi-a captat interesul, o laşi baltă? 
De obicei nu multe cărţi îmi captează interesul din prima, dar le dau o şansă tuturor şi chiar dacă nu-mi place aşa de mult la început, continui să citesc pentru că, cine ştie, poate ajunge să-mi placă. Dar, desigur, au fost cazuri în care nu am putut continua cartea. De exemplu, şi ştiu c-o să sune ciudat ''De veghe în lanul de secară''. A fost o carte pe care pur şi simplu am lăsat-o baltă. M-am străduit cu greu să citesc mai mult de jumătate, dar după chiar n-am mai putut. Mi s-a spus că ceea ce urmează chiar merită, dar eu nu am de gând să mă mai apuc de cartea aia pentru moment.


Ce hobby-uri ai?
Desenul nu era finalizat în momentul
în care am făcut poza.
Pe lângă citit şi stat pe blog, am o pasiune pentru desen. De mică îmi plăcea să desenez şi adoram ora de desen, deşi o făceam foarte rar. Prin clasa a 6a m-am apucat serios de desenat şi până la momentul actual am portofolii pline cu desene, unele mai bune ca altele. Am evoluat destul de mult pe parcursul anilor şi mie mi se pare destul de okay desenele mele de acum faţă de cele din clasa a 6a. Dar momentan încă sunt începătoare şi n-am pic de idee ce înseamnă desenul cu adevărat. Eu doar mâzgâlesc nişte foi în speranţa c-o să iasă ceva drăguţ acolo. Totuşi, sper ca pe viitor să pot învăţa mult mai multe despre desenul în sine şi cine ştie, poate mă apuc şi de pictat.


Şi astea au fost întrebările Mihaelei. Acum, pe lângă aceste răspunsuri, aş dori să adaug anumite chestii.

Numele meu de fapt şi de drept este Ana cu un singur ''n''. Îmi place să adaug acel ''n'' pentru că îmi face numele mai special şi îmi place mult mai mult decât Ana simplu. Este destul de ciudat, dar am o boală cu numele meu de când eram mică. De când aveam vreo 6 ani până pe la 10-11 îmi tot spuneam Cristina şi când mă jucam cu prietenele le ziceam să-mi spună Cristina, deoarece Ana nu-mi plăcea şi nu înţelegeam de ce mama şi tata m-au numit aşa. Până la urmă am zis să-i fac ceva numelui meu pentru că n-am să-mi pot spune toată viaţa Cristina, deoarece oamenii ar fi pus un semn de întrebare. Aşa că mi-am îmbunătăţit numele adăugând un ''n''.


Citesc de la 6 ani, iar pe atunci cititul mi se părea ceva extrem de cool. Cu timpul am intrat în generală, m-am luat după gura lumii şi n-am mai citit decât anumite lecturii obligatorii, şi pe alea când aveam chef. Ştiţi doar cum e, atunci când cineva te obligă să faci ceva nici că nu-ţi place. Totuşi, prin clasa a 6a, mi-a revenit cheful ăsta de citit. Am început să citesc cărţi pe Wattpad, după care am început să-mi cumpăr cărţi şi am ajuns o obsedată.

Ca persoană sunt o fire amuzantă, dar am unele momente când sunt extrem de arţăgoasă şi devin Dracu în persoană. Îmi place mult să-mi fac prietenii să râdă şi deşi sunt ca un clovn al grupul, ador să fac lumea să se simtă bină. Unul dintre defectele mele este acela de a spune totul pe faţă, indiferent de persoana cu care vorbesc. Ador animalele, urăsc sportul, iubesc mâncarea -punctul meu slab- şi aş vrea să fac baie în Skittles. Îmi place să cânt deşi n-am voce. Crush-ul meu masculin este Bradley Cooper. Cel mai mare vis al meu este să devin actriţă. Sună deplasat, dar îmi doresc asta de mică şi imediat ce intru la liceu am să dau la teatru, ca să mă apuc serios de visul ăsta. Pe lângă a juca, ador să scriu şi îmi doresc ca pe viitor să-mi găsesc cărţile pe rafturile librăriilor. Am auzit că este un sentiment minunat. 

Înafară de asta habar nu am ce să vă mai spun. Dacă mai aveţi voi întrebări le puteţi lăsa într-un comentariu, iar eventual voi face un Q&A. 

La revedere, 
pentru moment.







Un comentariu:

  1. Imi pare bine de cunostiinta, Anna! :) Desi, oarecum ne cunoastem.
    Ca tot ai pomenit de wattpad, spune-mi trei carti preferate de pe aceasta platforma (deja, banuiesc care ar fi una dintre ele).

    RăspundețiȘtergere