miercuri, 7 ianuarie 2015

Recenzie: Oraşe de Hârtie de John Green




Autor: John Green

Pagini: 365

Titlu Original: Paper Towns

Editura: Trei





Cu câteva săptămâni înainte de absolvire, Margo apare la fereastra lui Quentin murdară pe faţă şi îmbrăcată ca un ninja. Ea reapare în viaţa lui după câţiva ani în care de-abia s-au salutat. Îl ia într-o aventură de neuitat. În aceea noapte, Margo a văzut în Quentin acel Quentin la care ea visa când era mai mică şi despre care scria poveşti.

A doua zi, Margo dispare. Trec câteva zile, iar ea nu se întoarce. Quentin se decide că trebuie neapărat să o găsească, pentru este misiunea lui. Şi aşa începe căutarea lui Margo.
Ea dispărea des de-acasă şi lăsa indicii despre locul în care avea să meargă. Aşa că, Quentin i-a urmat indiciile, ajungând în locuri necunoscute şi descoperind-o pe adevărata Margo.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că lui chiar i-a păsat de ea. Cu toţi avem unul sau doi sau trei cei mai buni prieteni, dar nu cu toţi ar fi în stare să lipsească de la absolvire pentru a face o călătorie în Marele Necunoscut doar pentru a ne găsi. Dacă stau puţin şi mă gândesc, Quentin şi Margo nici nu erau cei mai buni prieteni. Au fost, dar în prezent, fiecare avea alţi cei mai buni prieteni. Dragostea pe care el i-o poartă este o ciocolată dulce, dar totodată, amară.

Finalul nu prea ma fascinat, pentru că mă aşteptam la mai mult, dar a fost un final drăguţ şi real.
M-a dezamăgit faptul că Oraşe de Hârtie aduce mult a Căutând-o pe Alaska. Când am început să o citesc, mai că voiam să las cartea jos din cauza asemănării. Poate unora nu li s-a părut că seamănă, dar mie da. Deşi, cartea a meritat. Povestea a fost mult mai amplă, spre deosebire de cea a Alaskăi şi a lui Miles. Au avut parte de mult mai mult faţă de cei doi. Ceea ce mi-a plăcut -dar totuşi, Căutând-o pe Alaska rămâne cartea mea preferată marca John Green-.

Lăsând la o parte comparaţiile, Oraşe de Hârtie este o carte bună. Amuzantă, uşor de citit, puţin tristă şi maginifică. O pot descrie ca fiind făcută cu un strop din fiecare mirodenie din cămară. Povestea este bazată pe o dragoste neîâmplinită, dorinţă şi maturizare.


Vă recomand cartea cu mult drag. Dacă aţi citit cărţi de-ale autorului şi nu v-au atras, încercaţi Oraşe de Hârtie. Nu e nimic clişeic sau despre dragostea eternă, ci ceva frumos scos din realitate. Ceva ce reflectă realitatea. Realitatea unde toţi suntem nişte oameni de hârtie care locuiesc în case de hârtie, care sunt situate în oraşe de hârtie, în care nimic nu este după cum ne aşteptăm. Nici un print şi nici o prinţesă. Fără castel şi săbii. Doar realitate.

A fost ciudat să citesc o carte de-a lui John care să nu mă stoarcă de lacrimi şi care să mă facă să mă simt goală, dar totuşi frumos. A fost frumos să trăiesc în pielea unui adolescent cu un minivan care încearcă să-şi găsească prietena.



'' - Nu, te iubesc. Nu aşa cum o soră iubeşte un frate, sau cum un prieten iubeşte o prietenă. Te iubesc aşa cum un tip beat criţă iubeşte cea mai tare fată din univers.''


8 comentarii:

  1. Cat de faina e cartea... sper sa pot sa o citesc si eu... si e tare faina recenzia ta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e o carte bună. Probabil o să apară în curând în format electronic. Mulţumesc, mă bucur că-ţi place!

      Ștergere
  2. Pe mine m-a cam descurajat Cautand-o pe Alaska care mi s-a parut teribil de slaba . Nu ma asteptam sa fie la fel de buna ca Sub aceeasi stea dar nici o diferenta asa mare intre ele . Imi doresc sa citesc cartea asta , mi se pare ceva mai buna ca si Cautand-o pe Alaska

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-a plăcut cartea, acum depinde de gusturi, normal. Pe mine m-a dezamăgit puţin Sub Aceeaşi Stea de autor.

      Ștergere
    2. Da, am citit-o. Chiar după ce am citit Sub Aceeaşi Stea.

      Ștergere
  3. Cartea aceasta am tot amânat-o, dar nu știu de ce. De altfel, nu prea mă atrage John Green și, totuși, mă atrage. Nu știu cum să-ți spun. Am citit „Looking for Alaska” și „Sub aceeași stea”, dar mi se par cărți de adolescenți și, totuși, nu doar pentru adolescenți. Ciudat! În schimb, am s-o achiziționez eu cândva, oricum, și revin atunci cu mai multe păreri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spre deosebire de Sub Aceeaşi Stea şi Căutând-o pe Alaska, Oraşe de Hârtie a meritat mult mai mult. Chair sper s-o citeşti să vezi. John rămâne cu acelaşi stil de a scrie, doar că devine mai înviorător, iar cartea ia o altă culoare faţă de celelaltă. Nu mai e nimic extrem de trist care să te aducă până la lacrimi, ca în celelalte două. Să sperăm c-ai să ţi-o iei curând, chiar aş vrea să citesc o recenzie de-a ta pe baga acestei cărţi.

      Ștergere