sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Recomandare serial - Game Of Thrones




Regia: Brian Kirk, Daniel Minahan, Timothy Van Patten, Alan Taylor


Cu: Isaac Hempstead Wright, Charles Dance, Emilia Clarke, Mark Addy, Sean Bean


Gen: Aventuri, Dramă, Fantastic


Durata episod: 50 minute




Într-un tărâm în care verile durează decenii, iar iernile vieţi, belelele pândesc la tot pasul. Din sudul machivelic şi sălbaticele ţinuturi din est până în nordul îngheţat şi anticul zid ce protejează regatul de întuneric, două puternice familii sunt prinse într-un joc mortal de-a şoarecele şi pisica, al cărui scop e controlul absolut asupra celor Şapte Regate din Westeros. În timp ce trădările, poftele carnale, intrigile şi forţele supranaturale zguduie cele patru colţuri ale regatelor, sângeroasa luptă pentru tronul de fier va avea consecinţe neprevăzute. Verile durează decenii. Iernile pot dura o viaţă. Şi lupta pentru Tronul de Fier a început. Se va întinde din Sud, unde căldura provoacă comploturi, pofte şi intrigi; către sălbaticele tărâmuri estice; şi până în Nordul îngheţat, unde un zid de gheaţă de 400 m protejează Regatul de forţele întunecate de dincolo.
Un nou serial dramatic original HBO inspirat de seria de romane epice de mare succes scrisă de  George R.R. Martin, "A Song of Ice and Fire".
Incitanta poveste are loc într-un tărâm fantastic locuit de femei şi bărbaţi ambiţioşi, mai mult sau mai puţini onorabili, exact ca în realitate. În cele Şapte Regate din Westeros, cel ce controlează Tronul de Fier are puteri nebănuite şi serialul se concentrează pe măreţia şi decăderea câtorva familii ce vor putere cu orice preţ. Astfel, nobilii din familia Stark sunt conduşi de patriarhul Eddard, zis şi Ned, care e numit drept Mâna Dreaptă e Regelui după ce predecesorul său a murit în circumstanţe dubioase. Familia Lannister e o familie de conspiraţionişti cu multe secrete şi-ale căror ambiţii vor duce la distrugerea păcii în regat. În fine, mai e şi prinţesa-dragon Daenerys, moştenitoarea fostei dinastii, care aşteaptă lângă Marea Strâmtă împreună cu diabolicul ei frate Viserys, care visează să recâştige regatele care, odinioară, aparţineau familiei sale. E o poveste a duplicităţilor şi trădărilor, a nobililor şi a onoarei, a cuceririlor şi a triumfului.
La începutul serialului, Regele Robert Baratheon (Mark Addy), căsătorit cu Cersei Lannister (Lena Headey) din corupta şi bogata familie a Lannisterilor, îi cere Lordului Eddard "Ned" Stark (Sean Bean) să vină în sud şi să-l ajute să-şi conducă regatul după dubioasa moarte a omului său de încredere. Între timp, tronul e ameninţat din Est, de prinţesa adolescentă Daenerys (Emilia Clarke) şi fratele ei Viserys (Harry Lloyd), ambii în exil după ce familia lor, aflată la conducerea regatului vreme de mulţi ani, a fost masacrată. Şi există zvonuri cum că s-ar petrece lucruri ciudate la marginea regatului, la nord de zid, unde Jon Snow(Kit Harington), fiul ilegitim al lui Ned, face parte din frăţia Paznicilor Nopţii, care a jurat să păzească Regatul.
Regi şi regine, cavaleri şi renegaţi, mincinoşi, lorzi şi oameni cinstiţi vor juca "Urzeala tronurilor" şi vor lupta pentru putere pentru că aici fie câştigi, fie mori






7 comentarii:

  1. Este unul din serialele mele preferate, deşi după primul sezon au facut cateva schimbari care nu au schimbat povestea in bine. Sper doar sa nu duca povestea mai departe de cartile aparute deja, prefer sa citesc intai cartea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am apucat să citesc cărţile, încă. Abia aştept să văd sezonul 5. Totuşi, sper să nu am parte de încă o surprinză ''plăcută'' ca la sfârşitul sezonului 3.

      Ștergere
    2. Dacă urmează cartea vor fi mai multe surprize, mai mult sau mai puţin plăcute, dar acum depinde, ultimele două cărţi apărute au acţiunea desfăşurată în acelaşi timp dar în locuri diferite (împărţirea nord-sud). Depinde cum le combină că mai vine o surpriză uluitoare (chiar două dacă o să taie acţiunea unde mă gândesc eu, deşi din ce poze am văzut e posibil să schimbe ceva). Oricum îţi recomand căţiile, chiar merită.

      Ștergere
  2. Mulţumesc de recomandare. Sper să apuc să citesc şi cărţile.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am devenit reticenta fata de filmele sau cartile ridicate in slavi, dupa ce m-am "fript", cu "Fifty Shades" si "Fluturi", niste manele literare, dupa mine... Astfel ca parca mi-e frica acum sa ma apuc de "Game of Thrones"... Dar o s-o fac cat de curand si sper sa nu ma dezamageasca... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mhm, serialul merită. Iar cum cartea bate filmul (serialul, nah), probabil că şi ele merită. Acum nu ştiu, nu am citit cărţile, nu le am nici măcar în bibliotecă dar nici n-am timp de ele.

      Ștergere
  4. Am devenit reticenta fata de filmele sau cartile ridicate in slavi, dupa ce m-am "fript", cu "Fifty Shades" si "Fluturi", niste manele literare, dupa mine... Astfel ca parca mi-e frica acum sa ma apuc de "Game of Thrones"... Dar o s-o fac cat de curand si sper sa nu ma dezamageasca... :)

    RăspundețiȘtergere