Recenzie: La răscruce de vânturi de Emily Bronte

            Romanul începe cu venirea domnului Lockwood, care ajunge chiriaş la Thrushcross Grange. Din cauza vremii şi a alor dificultăţi, îl curpinde răceala, care îl obligă să stea la Thrushcross Grange toată iarna.

            Nelly, o servitoare simplă care a locuit cândva la Wuthering Heights, îi povesteşte domnului Lockwood istoria celor de la Thrushcross Grange şi Wuthering Heights de la venirea lui Heathcliff, proprieratul ambelor case la momentul acela. îi povesteşte domnului

           Am fost târâtă într-o lume a secolului XIX, unde fericirea nu era atât de mare pe cât s-ar crede. Acolo oameni mor  repede, mai ceva ca vrăbiuţele, iar doctori nu aveau prea multe medicamente pentru a-i îngriji pe sărmani. Dacă te prindea o răceală, cu greu mai scăpai. Ceea ce s-a întâmplat la multe personaje. A fost trist să iau parte la morţile unora, pentru că am ajuns să îndrăgesc enorm personajele. A fost un singur personaj din tot romanul care nu mi-a intrat deloc la suflet. Heathcliff. El este un pui de ţigan, după cum este numit în carte, care este adus la Wuthering Heighs de către domnul Earnshaw. Acesta se poartă frumos cu el, spre deosebire de ceilalţi din casă. El ajunge prieten cu năzdrăvana Chaterine, fiica domnului Earnshaw, de care se îndrăgosteşte de-a lungul timpului. Sentimentul e reciproc, dar atunci când cei doi ajung la Thrushcross Grange, iar micuţa este primită ca un oaspete, iar el ca un ţigan, totul se schimbă. Ea devine cu timpul o domnişoară frumoasă, deşteaptă şi demnă de numele ei. Iar el devine, într-adevăr, mai frumos, dar comportamentul şi înfăţişarea de ţigan nu îl avantajau deloc. Când Chaterine începe să iasă cu Egdar Linton, Heathcliff devine furios. De la o mică discuţie a lui Chaterine cu Nelly, o servitoare, Heathcliff părăseşte Wuthering Heights timp de trei ani, neavând nimeni nici cea mai mică idee unde se află.

                 Peste trei ani, când Chatrine devine doamna Linton, Heathcliff se întoarce un domn bine făcut, frumos, cu caracter şi bani. El nu a venit doar plini de bani, pe care cine ştie de unde i-a dobândit, ci şi cu o sete de răzbunare mai mare ca Zidul Chinezesc. Acesta se căsătoreşte cu Isabella, sora lui Edgar, doar pentru a pune mâna pe averea Lintonilor. În urma unei crize, Chatrine moare după ce îşi naşte primul copil, o fetiţă botezată cu numele mamei ei.

                 De-a lungul timpului, Heathcliff devine stăpân peste Wuthering Heighs, iar Hareton, fiul lui Hidley, fratele lui Chaterine, este tratat ca un servitor, când totul îi revinea, de fapt, lui. Acesta devine o brută, care ajunge la un moment dat, să se îndrăgostească de o fată care îi trezeşte o pasiune imensă şi datorită dânsei, acesta se pune pe învăţat.

                 Heathcliff a provocat mai multă durere decât a putut simţi. Deşi unii spun că nu e vina lui, deoarece a suferit enorm de mult, nu avea nici un drept să se comporte în felul în care a făcut-o. La început l-am simpatizat pe acel copil, dar cu timpul a devenit un diavol cu chip de om, căruia îi doream, oarecum, moartea. Comportamentul lui şi minciunile pe care le folosea pur şi simplu mă scoteau din sărite. Îmi doream să intru în carte şi să-i dau o mamă de bătaie pe care o merită din plin.

                 Până la urmă, totul devine frumos şi floricele. Sfârşitul m-a lăsat cu lacrimi şi am închis cartea cu o durere în suflet şi o inimă frântă.

                  La răscruce de vânturi este un roman minunat, şi regret că Emily, autoarea cărţii, nu a mai trăit pentru a publica încă un roman, sau două. Traducerea în română a cărţii lasă de dorit, dar cartea merită din plin. Cei ce nu au mai citit cărţi vechi, care nu sunt obişnuiţi cu scrierile vechi, care citesc doar cărţi de dragoste adolescentine şi nimic altceva, vor considera această carte clişeică. Vă spun pe cuvântul meu că acest roman nu e clişeic sub nici un chip. Este minunat, iar dacă nu mă credeţi, încercaţi şi spuneţi-mi cum vi s-a părut.

Recomand cartea tuturor ce doresc ceva clasic şi plăcut.




''Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostită de el până peste cap.''


''Te-ai gândit tu că toate vorbele astea mi se vor întipări în minte ca nişte peceţi puse cu fierul roşu şi că mă vor arde în fiecare zi tot mai tare după ce tu nu vei mai fi? Ştii prea bine că minţi când îmi spui că eu te-am ucis. Egoismul tău infernat nu-i ajunge gândul că, în timp ce ti îţi vei găsi liniştea, eu o să zvârcolesc în chinurile iadului.''


''Nu ştiu din ce sunt plămădite suftele noastre, dar ştiu că al lui şi al meu sunt la fel.'' 


''M-ai lăsat atât de multă vreme singură să lupt împotriva morţii, încât nu simt şi nu văd decât moarte! Mă simt ca şi moartă!''


''Îţi spun că aproape am atins paradisul, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit de importanţă pentru mine şi nu-l râvnesc.'' 


'' Îmi mai pot însă aduce aminte cât de nult l-am iubit şi-mi pot încă închipui, dar vag de tot, că l-aş putea iubi din nou (...)''